Aurora

Aurora image from Keller, Washington

Când ai 12 ani și vii singur din centru, pe jos, de-a lungul Pocloșului. E cald, și geaca de pe tine te copleșește. Abia aștepți să ajungi la Super. Abia aștepți să-ți iei un suc de la alimentară. Pentru că ai 12 ani și ai banii tăi, de la colindat, de la bunici și de la naiba mai știe unde, și asta faci când ești mare și tare, îți iei singur suc.

La Super la cofetărie vezi că au Aurora la juma’ de litru.

Îți iei o sticlă, doar pentru tine. Ești conștient că nu-i mare lucru, dar te simți special, și vrei să pari mare și tare când i-o ceri lui tanti grasă și sictirită de la casă. “Desfăcută, vă rog.”

Ești singur cu sticla ta de juma’ de litru. Ți-e sete și cald și-ți simți transpirația pe buza de sus, și sticla de Aurora e un pic rece și un pic tăioasă la gură. La gura ei. Te simți special cu sticla ta de Aurora de o juma’ de litru. O duci la gură, la gura ta, și tragi cu nesaț.

O gură, două, trei, șapte, mai mult de jumătate din sticla de juma’ de litru. Te simți observat, admirat, de părcă Universul te urmărește pe tine și se așteaptă să termini sticla dintr-o suflare. Dintr-o suflare!

Universul, Dumnezeu și grasa de la cofetărie. Mai ții sticla la gură un pic, și te întrebi dacă poți. Poți. POȚI! Bei. Bei. Gâl. Gâl. Continui să bei. Mai ai doar câteva guri din sticla de jumătate de litru. Stomacul tău de 12 ani nu mai vrea, dar nu îți pasă. Vrei să bei până termini, chiar dacă crăpi. Sorbi încet, hotărât, până ce sticla rămâne seacă și tăioasă și verde, cu eticheta aspră albă și verde gălbui.

Dacă mai era o gură, poate ți s-ar fi făcut rău. Dar “Dacă” și cu “Parcă” nu contează. Ai câștigat. Ia de-aici Universule! Cine-i cel mai tare? CINE!? Ai văzut tanti grasă de la casă? Așa se face.

Universul încearcă să-și găsească liniștea, să absoarbă măreția copleșitoare a momentului. Dar, după nici un minut, un nou spectacol triumfant inundă eterul: cel mai epic râgăit din istoria naturii deșiră textura astrală, ca un doilea Big Bang.

Ai 36 de ani. Ecoul Aurorei se mai aude, dacă știi să asculți.

Roquefort salad and duck, or the vegetarian?

There were about 30 people at this group dinner, but I was the only one to wonder, out loud: “What is the vegetarian menu?”

The host of the event didn’t know, and it didn’t seem to matter. Not to her, not to anyone there, not to the five people who raised their hands to pick “the vegetarian”. Still… why would you pick it without even knowing what it is?

Now, I am not even a vegetarian, but I don’t need meat at every meal, and often I find the veggie option more appealing.

Are many vegetarians going green just for the diet, and the taste is irrelevant? Like a medicine? Or, maybe it’s the opposite, “the vegetarian” can only be delicious. Always. I don’t know, but I would not appreciate it if “the vegetarian” surprise at dinner was just what I had for lunch. Or if was boiled cauliflower. (That’s the worst)

Any veggie-lover cares to explain?