Timbru

Pe măsură ce te apropii de clădire, toate fobiile se amplifică,. Claustrofobie, metatesiofobie, optofobie, triskaidekafobie, ş.a, dar vai de cel ce se teme de cozi. De coadofob, adică.

Consulatul e într-o clădire separată de Hôtel de Béhague, probabil doar o anexă pentru servitorii fostului palat. Am plecat cu intenţia să ajung acolo cu 1/2 oră mai devreme, să fiu printre primii şi să evit coada. Bineînţeles că era deja coadă când am ajuns.

De fiecare dată când stau la o coadă, mă aştept ca cineva să încerce să se strecoare, nonşalant în faţă. Am observat cu uimire că şi cele mai cuviincioase cozi se transformă într-un bordel, inclusiv coada cu bilete numerotate la consulatul francez din Bucureşti şi coada la luat lumină de Paşte în biserică.

Când am ajuns, coada era formată în exterior, pe stradă. Unii stăteau pe margine străzii, discutând şi fumând, relaxaţi şi nealiniaţi. Nebuni! Nealiniaţi la coadă! Deja simţeam fluturaşii în stomac.

Intrarea în cămăruţa cu ghişeul — proaspăt renovată acum patru ani — îmi produce un început de panică. Simt febra celor din jur, cum încearcă să nu îşi piardă locul în coadă, fără să o arate. Aparent, sunt în continuare lejeri şi relaxaţi, dar eu îi simt. E o imagine opusă celei unei coloane de vite la abator. Animalele simt mirosul morţii şi panichează, încearcă să reculeze. La consulat, vit… oamenii încearcă să se înghesuie înainte, cu cât mai puţim tam-tam, dar la fel de hotărâţi.

Urăsc cozile.

Actualizare: O coadă insuportabilă.