Timbru

“Vous connaissez sûrement les Galeries Lafayette Haussmann.” Aşa m-a acostat tipul, de la volanul fiatului tras pe dreapta. Flashback…

Era în 1999. Vorbeam franceza ca un român care a învăţat-o patru ani la liceu, cu românisme şi englezisme şi accent de refugiat albanez. (Da, mai prost decât acum, în caz că vă întrebaţi. Acum o vorbesc inteligibil, ca un emigrant român. Dar asta n-are importanţă. Adică are, dar nu despre asta e vorba. Nu mă mai întrerupeţi!) Ieşeam de la bancă, pus pe gânduri, când o alfaromeo se opreşte lângă mine. In maşină, doi tipi, cu freze geloase. Locul mortului mă acostează, într-o perfectă franceză cu accent italian: “Vous connaissez sûrement les Galeries Lafayette Haussmann.” Eu bâlbâi ceva, că nu ştiu, că nu-s de aici, că câr, că mâr. “Pentru că avem costumele astea, de marcă, Armani şi Gucci şi altele, şi trebuie să le livrăm la galerii. Sunt din colecţia de anul trecut, ăia ne vor plăti nimicuri, dar trebuie să scăpăm de ele. Sunteţi o persoană cu gust, …poate vă intersează. Le avem chiar aici, în maşină.” Io, român, la faza asta am mirosit şmenul de parcă ar fi cărat Livarot, nu haine. Le-am spus că nu-s interesat, şi am şters-o englezeşte, fără să le dau ocazia să-mi răspundă la bineţuri.

Era în 2000. Ieşeam din casă, liniştit, când, la colţul străzii, ma acostează o alfaromeo. Alta. In maşină, un el şi un el, probabil aceeaşi de anul trecut. De data asta se vedeau costumele stivuite pe scaunul din spate. “Vous connaissez sûrement les Galeries Lafayette Haussmann.” I-am spus din prima, amuzat, că m-au mai întrebat o dată, anul trecut. S-au mirat. Şi ce deştept m-am crezut…

Era azi dimineaţă. Veneam spre servici, scufundat într-un manga. Treceam pe lângă un fiat negru, tras pe dreapta. Un singur tip, la volan, cu o hartă turistică a Parisului în mână. “Vous connaissez sûrement les Galeries Lafa…” Buahahaha!!! Am izbucnit în râs, şi i-am întors spatele. Tipul mi-a strigat ceva, “bzbzbz vouz”, dar n-am înţeles ce. Râdeam, parcă nu-mi venea să cred.

Apoi mi-a părut rău că nu i-am tras o poză. Sau că nu l-am întrebat cum se face că după 7 ani tot nu ştie unde-s galeriile lu’ Pazvante. Data viitoare voi avea replicile pregătite, pentru un adevărat moment de graţie.