Timbru

Imbătrânesc. Momentul de conștientizare cel mai frapant e când mă surprind explicând cuiva cum era “pe vremuri”. Pe vremea lui Ceaușescu, cu coada la lapte la 6 dimineața în sunet cristalin de sticle goale, cu cartela de pâine, cu trigoane și eugenii, cu două ore de TV pe zi, cu genericul de la Telejurnal, cu Gala desenului animat 15 minute sâmbăta, de mitinguri cu stegulețe pe stadion, de practica agricolă în via Idrifaia și de toate prostiile și minunile de latrecut.ro. Imi amintesc de vremea de după revoluție, de bonibonuri, blugi Piramida turcești, adidași Puma ungurești. Imi amintesc când internetul era doar pentru privilegiați iar IRC, warez și porno păreau o basculă de fructe interzise primită cadou.

Chiar faptul că înșir chestiile de mai sus e un semn că potecile din tărtăcuța-mi se bătătoresc.

Primesc din ce în ce mai des noi semne de la viață că anii trec și că îmbătrânesc. Mă dor genunchii la orice efort. Ascult “greatest hits” cu piese de minim 10 ani. Jumătate din garderoba mea de vară e făcută din polo-uri, tricourile cu nasturi care mi se păreau hidoase când aveam 14 ani. Nu mai pot spera să fiu cel mai tânăr când mă angajez, ba devin chiar senior. Devin chiar senior.

In jurul meu lumea face câte copil. Sau doi. De fapt, eu am făcut un copil. Majoritatea prietenilor mei au câte o problemă de sănătate. Se cumpără apartamente. Bunicii se sting, părinții se clatină. Pun kile pe mine și nu mai am chef de sport. Peste o lună voi fi naș de cununie.

Acum câteva luni eram la telefon cu taică-meu care mă anunța că bunica, mama lui, a murit. In camera de alături, Mimi chicotea cu o prietenă însărcinată care venea de la prima ecografie.

Sunt cam confuz.