Am fost în concediu în România de pe 3 până pe 20 iulie. Ne-am întors din România ieri, duminică dimineața, după 18 zile destul de intense.

In România programul a fost cam așa:
- Târgu Mureș - primele două săptămâni, dar cu escapade dese.
- Luduș - unde am fost nași.
- Corbu - la prezentat odrasla bunicilor și străbunicii.
- Balda - unde am prezentat odrasla celorlalți străbunici.
- Corund - la o pensiune cu cumnații și cumnatele.
Târgu Mureș
Orașul înflorește, e tot mai prezentabil și lumea tot mai “mulțumită”.
M-am revăzut cu frații, tatăl, cumnații, nepoții, unchii, verișorii și nașii. Am mai fost și pe la parteneri de afaceri, pe la pașapoarte și prin librării. Dar mai ales am petrecut cu vechii prieteni. A fost super, ca pe vremuri.
Luduș
Am fost nași la nunta verișoarei mele. Nuntă frumoasă și fără surprize, spre mulțumirea mea. Au fost nuntași mulți și s-au simțit bine, pantofii noi nu mi-au distrus complet labele, n-au fost bătăi, nici accidente. Vinul (de la preoteasă, cică) a fost excelent.
Spre că n-am dezamăgit pe nimeni, pe încuscriți cu (ne)cunoștințele mele despre datini, pe mireasă cu (ne)atenția cu care am păzit-o, pe mire pentru că i-am confiscat vesta și lavaliera, pe rudele pe care nici nu mai știu cum le cheamă, nici în ce fel suntem legați.
Corbu
Aproape neschimbat.
Mimi și Luca au stat de miercuri pănă duminică, eu doar miercurea, sâmbăta și duminica.
Balda
Un străbunic de 87 de ani, operat de apendicită anul ăsta și cu alte probleme de sănătate, fuge pe scări să se joace cu strănepotul și cu Cățălu.
Corund
La o pensiune, cu grătare, bere, vin și voie bună. Prin Corund, magazinele artizanilor au devenit buticuri ce vând marfă de la vre-un atelier și ici colo câte un produs made in China. Un pic dezamăgit.
Din fericire, se vorbește românește la fel de prost și kurtos-ul e de casă pe bune, deci farmecul nu e complet pierdut.
Reîntoarcerea
Am ajuns cu un fel de jet-lag, dar nu din cauza diferenței de fus orar, ci pentru că am făcut Ciuc-Băneasa cu mașina între miezul nopții și 4 dimineața, pe un drum prost peticit și prost luminat. De fapt, ne-peticit și ne-luminat.
A fost un concediu obositor dar al naibii de fain. România și-a recâștigat farmecul pentru mine.
Cu toate astea, când am ajuns acasă la Sceaux, îmi venea să dansez de bucurie. Fie pâinea cât de rea, tot mai bine în Fran-ța.
PS: Mimi-mi atrage atenția că nu am fost corect când am scris despre Corund. Adevărul e că majoritatea produselor sunt totuși tradiționale și adesea din producție proprie, iar oamenii sunt la fel de mândri și dedicați. Am scris ce am scris pentru că în capul meu Corund era un fel de mănăstirea meșteșugarilor, rupt de lumea capitalului. De fapt un pic de marketing nu e rău, ba din contră.
2 responses so far ↓
1 Haia // Jul 25, 2008 at 16:42
mai in gluma , mai serios.
Concediu pe plaiuri natale si cu adanci radacini.Foarte adanci si …oarecum desprinse …?!
Este destul de vorbit;primul si cel mai greu lucur : patratelele aceste derutanta , patratele ce rup curivitatea lecturii si a gandirii, pentru cei ce nu -s obisnuiti.
se poate face ceva ?
2 Gabriel // Jul 25, 2008 at 17:18
@Haia: Nu știu, o să incer într-o zi să repar problemele Microsoftului.
Leave a Comment