Au trecut totuși 4-5 ani de când am făcut ordine ultima dată. Dar dată trecută n-a fost șmotru serios, cutiile cu cabluri, electronice și ambalaje nu le-am cotrobăit cum ar fi trebuit. Cred că am în ele vechituri de 10 ani sau mai mult. Va fi amuzant.
[Două ore mai târziu, după ce am scormonit in fiecare colț, cutie și raft.]
La cât de multe prostii erau claie grămadă la început, pot să fiu mulțumit că după curățenie am rămas doar cu rafturile pline și destul loc să intru la ele. Practic jumătate din “stoc” zace acum in cutii și saci de care trebuie să mă debarasez. Printre sacii de jucării, haine și ambalaje expirate se găsesc și câteva pietre de hotar din viața mea de geek.
Reportofon Sanyo, un model cu microcasetă din ‘95 sau mai vechi. Mi l-am cumpărat sperând să fac interviuri și să-mi înregistrez observațiile și ideile. M-am jucat cu el de nenumărate ori, dar cred că singura dată când l-am folosit cu adevărat a fost să înregistrez un curs la facultate. Azi folosesc Evernote pentru observațiile și idei, iar interviurile le fac tot doar în gând.
“Walkmen” Aiwa, pe care l-am cumpărat special prin ‘99 ca să înregistrez de pe o casetă povestea lui Păcală. Era preferata mea când eram mic și ascultam povești la pick-up. Azi, Luca nu mai ascultă povești. Se uită la Disney, Pixar și Dreamworks pe TV/mediacenter.
Agenda electronică Truly, cadou de la Mimi in ‘96. Pe vremea când Palm abia se mijea, era maxi-geek. Chiar o foloseam. Azi, am toate contactele și calendarul la Gmail, de unde îl preiau pe Mac OS, Windows, Palm Pre, Android, iPad și pe storcătorul de fructe.
Palm Pre III, din prin ‘98. Pe lângă agenda cu contacte, calendar și to do, avea o mulțime de aplicații și o comunitate asemănătoare cu Apple în ziua de azi. Inainte să se inventeze RSS, blogurile și readerele, foloseam AvantGo pe Palm OS ca să îmi iau offline doza de știri și proto-bloguri, să le citesc în metrou. Good times. Azi, folosesc Gmail pt agendă, cu spuneam, și Google Reader pentru feeds, pe care le preiau pe Mac în browser sau pe iPad în Reeder și Flipboard.
Ambalajul de la camera Pentax Optio S. Mai țineți minte reclamele cu aparatul în cutia de bomboane Altoids? Aia era. O bombă. O aveam la mine tot timpul, era mai mică decân un smarphone în ziua de azi. Azi, folosesc ce smartphone am la îndemână pentru poze. In vacanțe sau ieșiri folosesc un Fuji FinePix F200EXR. In casă mai folosesc, rar dar cu deosebită plăcere, cărămida Canon EOS 10D.
Hard-disk de 80GB din iMac G4, pe care l-am înlocuit cu unul de 200-300GB în 2004. Sau 2003. Azi, am un vechi Mac Mini din 2007 sub televizor, cu 2, 3 sau 4 discuri externe, depinde de moment. Vreo 3 terra. Zeci de mii de poze, filme, arhive.
…
Parcă mai erau și alte grozăvii prin pivniță, dar mă opresc aici. Am îmbătrânit destul.
N-am regretat nimic în viață …până anul ăsta. De ceva vreme mă roade la ficați că nu mi-am luat carnetul de șofer pe la 18 ani, ca toată lumea. Azi, la 30 de ani,mi-e practic imposibil să-mi găsesc timp penru cursuri si examene.
Măi fraților, vă dați seama că în România de azi există persoane de 19 ani care nu au avut nimic de-a face cu vremea lui Creaușescu? “Adulți” care nu-și pot imagina o alimentară în care se găsesc doar magiun și conserve de pește.
Imi aduc aminte cum mă impresionau imaginile din vest, chiar după revoluție. Vedeam la cursul de limba germană de la TV cum în piață în Germania erau etalate banane și ananas lângă mere și căpșuni. Pe tarabe, în aer liber, să poți să pui mâna pe ele și să cumperi dacă ai bani. Credeam și spuneam cui voia să audă: o vom duce bine în România când o să vedem și la noi banane la piață. Câteva luni mai târziu se găseau banane la piață, la alimentară și la fostul chioșc de ziare. E drept că o duceam mai bine, dar nu era chiar ca la Ingrid si Diether.