Timbru

N-am regretat nimic în viață …până anul ăsta. De ceva vreme mă roade la ficați că nu mi-am luat carnetul de șofer pe la 18 ani, ca toată lumea. Azi, la 30 de ani,mi-e practic imposibil să-mi găsesc timp penru cursuri si examene.

La 18 ani, faptul că “toată lumea” face “ceva” îmi tăia instant apetitul pentru “ceva”.

Hmm… de fapt, nu m-am schimbat chiar așa. Mă piș pe tine lume, să știi. Patru zeci! Patru zeci!

Măi fraților, vă dați seama că în România de azi există persoane de 19 ani care nu au avut nimic de-a face cu vremea lui Creaușescu? “Adulți” care nu-și pot imagina o alimentară în care se găsesc doar magiun și conserve de pește.
Imi aduc aminte cum mă impresionau imaginile din vest, chiar după revoluție. Vedeam la cursul de limba germană de la TV cum în piață în Germania erau etalate banane și ananas lângă mere și căpșuni. Pe tarabe, în aer liber, să poți să pui mâna pe ele și să cumperi dacă ai bani. Credeam și spuneam cui voia să audă: o vom duce bine în România când o să vedem și la noi banane la piață. Câteva luni mai târziu se găseau banane la piață, la alimentară și la fostul chioșc de ziare. E drept că o duceam mai bine, dar nu era chiar ca la Ingrid si Diether.

Bineînțeles că a trebuit să dau îi dau cu “pe vremuri”. Dar nu pot să mă abțin. Imaginea unui ombilică de 19 ani care nu poate decât să se hlizească la aberațiile de mai sus îmi dă fiori. Cred că România abia de acum va începe să o ducă bine.

Lumea-i a voastră, puțoilor, faceți-vă de cap!

Nota asta e cam grețoasă. Dacă nu-ți place să citești detalii scârboase despre micile problemele de sănătate ale unui găligan, mai bine nu citi și păstrează-ți neștirbit respectul pentru mine.

Cu câteva zile înainte să împlinesc 30 de ani, m-a luat o durere de spate, între umeri. Sâcâitoare la început, apoi din ce în ce mai insuportabilă. A treia zi am mers la medic. Spasm muscular. Imi dă medicamente, ar fi trebuit să-mi treacă în maxim o săptămână.

Când apropae mi-a trecut spatele, a început să mă doară gâtul. Probabil de la curent, am stat vre-o juma’ de oră sub o gură de aer condiționat făcând baloane de săpun cu Luca. Durerea a devenit din ce în ce mai insuportabilăș a treia zi am mers la medic, iar. Anghină. Cu medicamente, ar trebui să mă simt mai bine imediat și să-mi treacă de tot în maxim 3 zile. După medicamente însă m-am simțit mai rău, așa că seara am mers la alt medic. Mi-a dat alte medicamente, mai agresive, și trei zile concediu de odihnă . M-am îndopat cu cinci chimicale de dimineață până seara timp de două zile.

A treia zi, de fapt noaptea pe la 2, m-am trezit cu un gust mega grețos în gură. Aveam impresia că cineva și-a uitat la mine în gât un borcan de untură cu pioneze. Am mers la baie, hotărât să-mi curăț traheea. … Am scuipat vre-o trei flegme uriașe de puroi și sânge. Puroi. Sânge. Roz șterg. Senzația cea mai grețoasă din ultimii ani, mai nasol chiar decât când am vomat un litru de palincă de Crăciun. In același timp, a fost o ușurare enormă. Am început să mă simt mai bine imediat, iar de a doua zi durerea s-a șters rapid rapid.

Vineri dimineața eram cam vindecat, dar medicul mi-a mai dat o tură de antibiotice. Să fie sigur.

Acum sunt bine, sunt răcit și-mi curge nasul în continu.

E fain să ai 30 de ani.

Imbătrânesc. Momentul de conștientizare cel mai frapant e când mă surprind explicând cuiva cum era “pe vremuri”. Pe vremea lui Ceaușescu, cu coada la lapte la 6 dimineața în sunet cristalin de sticle goale, cu cartela de pâine, cu trigoane și eugenii, cu două ore de TV pe zi, cu genericul de la Telejurnal, cu Gala desenului animat 15 minute sâmbăta, de mitinguri cu stegulețe pe stadion, de practica agricolă în via Idrifaia și de toate prostiile și minunile de latrecut.ro. Imi amintesc de vremea de după revoluție, de bonibonuri, blugi Piramida turcești, adidași Puma ungurești. Imi amintesc când internetul era doar pentru privilegiați iar IRC, warez și porno păreau o basculă de fructe interzise primită cadou.

Chiar faptul că înșir chestiile de mai sus e un semn că potecile din tărtăcuța-mi se bătătoresc.

Primesc din ce în ce mai des noi semne de la viață că anii trec și că îmbătrânesc. Mă dor genunchii la orice efort. Ascult “greatest hits” cu piese de minim 10 ani. Jumătate din garderoba mea de vară e făcută din polo-uri, tricourile cu nasturi care mi se păreau hidoase când aveam 14 ani. Nu mai pot spera să fiu cel mai tânăr când mă angajez, ba devin chiar senior. Devin chiar senior.

In jurul meu lumea face câte copil. Sau doi. De fapt, eu am făcut un copil. Majoritatea prietenilor mei au câte o problemă de sănătate. Se cumpără apartamente. Bunicii se sting, părinții se clatină. Pun kile pe mine și nu mai am chef de sport. Peste o lună voi fi naș de cununie.

Acum câteva luni eram la telefon cu taică-meu care mă anunța că bunica, mama lui, a murit. In camera de alături, Mimi chicotea cu o prietenă însărcinată care venea de la prima ecografie.

Sunt cam confuz.